Apusul celor 1000 de sori (II)

*

O reclama care tot circula prin acea vreme peste tot la radio si la televizor spunea ca niciun moment nu trebuia ratat, iar singurul lucru care il putea pastra pentru vesnicie era doar o camera Polaroid. Ce moment mai bun decat asta pentru o fotografie de grup. Fotografie, pe care Denise se arata bucuroasa sa o faca. Daniel ii spunea mereu ca are un adevarat talent pentru asa ceva, pacat insa ca si-l iroseste ca invatatoare.

-1…2…3… zambiti , numara cu rabdare fotografa cat isi fixa obiectivul pe toti cei din grup, chinuindu-se putin ca sa ii poata cuprinde pe toti. Click si fotografian a fost imprimata pe film. O sa aiba ce arata in viitor.

De parca realitatea nu ar fi fost altceva decat o perdea subtire de matase, ochiul mecanic al camerei parea ca surprinde cu mult mai bine chipurile invitatilor si dand la o parte acea cortina subtire, putea vedea in adancimile sufletelor lor.

In centrul fotografiei, un cuplu este entuziasmat peste masura.David si Joan. Chiar daca imaginea a fost facuta in alb-negru, in ochii femeii se putea observa clar o sclipire de bucurie iar zambetul ei larg parca spunea ca in sfarsit e o persoana implinita. Langa ea, barbatul care probabil ii era sot, zambea si el catre camera. Desi era indreptat inspre obiectiv, ochii lui ramasesera atintiti catre chipul femeii de langa el. Un amestec de dragoste dar si o urma de teama se putea citi din privirea sa. Teama de maine, de faptul ca nu va putea sa se ingrijeasca de sotia si de copilul sau asa cum ar fi meritat. Dar acum nu e momentul potrivit pentru asta.

In partea dreapta a celor doi statea inca un cuplu. Un barbat destul de mare care aproape ca acoperea cu totul femeia maruntica de langa el. In ochii lui se putea citit fericirea sincera pentru cei doi iar zambetul abia schitat ii arata o doza de speranta. Femeia de langa el era fericita insa pe fata ei zambetul era unul fals. Nu ca ar fi mintit, zambetul ei ascundea de fapt o nota de tristete, sufetul ei luptandu-se cu doua sentimente contradictorii.Eric si Michelle

In stanga, ca intr-un triptic,  al treilea cuplu prezent la petrecere. El tinand in mana o sticla de bere pe care a ridicat-o ca pentru a inchina un toast. Femeia de langa el insa nu era atenta la fotograf. Vorbea cu un alt barbat caruia i-a asezat o mana pe picior. Mark si Donna.

Fotografia avea si un barbat singuratic in ea. Parea ca rade, iar din fiecare por al sau parea ca radiaza buna dispozitie si o energie careia cu geru i-ar fi putut face cineva fata. Unii ii spuneau sarm. Daniel s-a intors pentru o clipa inspre fotografa si a schitat un sarut pe care insa obiectivul su-l surprinse.

Din nefericire, fotografia si filmul aveau sa fie distruse in evenimentele de mai tarziu.

**

Cu cina pe jumatate dusa, hamburgerii se si terminasera in primele 10 minute, atmosfera se mai inveseli putin. Poate si pentru faptul ca acum de la pick-up se puteau auzi tipii aceia de la Beach Boys care cantau „Good Vibrations”. Joan si Donna, amandoua desculte, incepura sa danseze asa prin iarba racoroasa. Cand Denis se ridica si ea ca sa se duca mai incolo sa fumeze, Daniel isi parasi scaunul si pe ceilalti baieti si se alatura dansatoarelor, incercand intrun mod ciudat sa imite niste miscari facute pentru adolescenti si nu pentru titp de 35 de ani putini ametiti de alcool. Dar se descurca. Joan si Donna il mentineau in picioare. Michelle isi ceru scuze si intra inauntru pentru a se duce la baie.

- Sunt bucuros pentru voi baieti. Nu va pot dori decat ca fericirea asta sa tina pentru vesnicie la voi. Felicitari si sunt sigur ca o sa va descurcati. Tu o sa fii un tata bun iar Joan, ea e o femeie remarcabila.

- Multumesc Eric.

- Si totusi David, crezi ca e o perioada buna pentru un copil?

- Ce vrei sa spui?

- De fapt, nu vreau sa ma intelegi gresit, daca eu si Michelle am fi fost in locul vostru si noi am fi facut la fel… stii cat de mult ne-am dorint si noi unul…

-Mda

- Ceea ce vreau sa spun e ca… lumea nu mai e atat de sigura pe cat o credeam partenere.

- Adica? intreba si Mark care pana acum se uita la Donna cum dansa.

- Va aduceti aminte acum 4 ani. Chiar inainte sa va casatoriti voi doi. Stiti toata nebunia aia cu rusii si cu armata. Cand fusesem chemati pentru trei luni inapoi in Garda Nationala ?

- Da, ce-i cu ea? Intreba din nou Mark, de data asta cu o nota de minte distanta.

- Ei bine, atunci fusesem in pragul unui razboi. Si nici acum nu sunt sigur ca ne-am departat prea mult de el. Nu stiu cum sa va zic baieti dar… mie nu mi se pare prea sigura toata chestia asta de acum. Poate ca mai bine ar fi sa veniti pana la mine sa va arat ceva.

- Oare ce-ai mai facut de data asta? Sper ca nu ti-ai luat o arma in speranta ca rusii ne vor invada si ca o sa ai cu ce sa opresti hoardele de Ivani, incepu David sa il ia peste picior.

- Nu, nu e vorba de asta. Chiar asa, haideti pana la mine putin… o sa revenim in 10 minute.

- Daniel, mergem pana la Eric sa vedem ceva… vrei sa vii ? isi adresa Mark invitatia.

- Ce e ? spuse Daniel dandu-i drumu mainii Donnei, un gest pe care sotul ei il observa insa tacu.

- Nu stim… e misterios in seara asta.

- Pentru un mister bun as face orice… imi cer scuze doamnelor insa datoria ma cheama. Ati fost minunate. Se apleaca si le saruta pe amandoua femeile pe obraz.

- O sa stati mult ? intreba Joan

- Nu, nu mai mult de 10 minute… daca o sa ne duceti dorul puteti veni si voi. Stiti unde suntem doar, spuse David sarutandu-si sotia pe frunte.

- Ok… aveti grija.

***

Intr-un colt al subsolului casei lui Eric, ascunsa in mare parte de cateva cutii de carton pline cu decoratiuni de Craciun si teancuri de ziare, statea Usa.

Era grea, parea grea, una din acele tipuri de usi pe care le vezi doar pe vapoare, cu un susrub mare in interoir si cu o rola de otel ca sa etanseizeze orice   s-ar afla dincolo de ea.

- Dumnezeule, aia e cumva o usa luata de pe Titanic? intreba Daniel.

- Nu chiar, i se spunea „Viking” de fapt…un vaporas vechi

- Glumesti ?

- Nu, baieti… ajutati-ma sa dau la o parte toate gunoaiele astea de aici si apoi o sa va arat ce e dincolo de ea.

Cu ceva forta necesara si cu putin zgomot facut de balamele grele, Usa, de fapt doua usi apartinaind unui vapor, salvate si apoi modificate, cu un strat de plumb prins intre ele, si-a lasat in cele din urma valul misterios sa cada prezentand in spatele ei un sir de trepte care coborau undeva in intuneric. Eric isi intinse mana si cauta pe perete comutatorul, apoi click-ul necesare lumina o coborare de aproape 2 metri catre griul unei podele de ciment.

- Ce naiba e asta ? intreba Daniel atunci cand, coborand si ultima treapta, a trebuit sa se aplece putin pentru pentru a nu se lovi cu capul de o grinda de otel.

- Ei bine, e un buncar… un buncar nuclear sa fiu mai exact.

- Cumn Dumnezeu ati ascuns asta? Spuse David cu uimire in voce , caci in fata ochilor sai se deschidea acum un fel de camera, destul de mare, cam de trei ori de dimensiunile unei pivnite.

- Pai, in 4 ani, am avut timp sa ne gandim la o poveste. V-am spus ca ne redecoram casa. Michelle lucra sus, iar eu jos. Doar ca sa fim siguri.

- Siguri de ce?

- Acum 4 ani am fost la un pas de apocalipsa. Sfarsitul lumii a fost atat de aproape de cururile noastre incat ne-am fi ales cu cea mai mare si mai urata muscatura posibila.

- Dar, chestia aia a trecut…

- A trecut Daniel? Esti sigur? Ai nostrii nu au facut altceva decat sa retraga niste cutii de conserva. Si crede-ma in 4 ani, atat noi cat si ei, am strans suficiente arme incat sa stergem de pe fata Pamantului intreaga rasa.

- De unde stii toate astea? Se arata curios is Mark care pana atunci inspecta buncarul. Gasi o toaleta, o bucatarie, inghesuita si mica dar o bucatarie cu o chiuveta si un aragaz deasupra caruia trona un ventilator mare, o camara plina cu diversi saci de hartie pe care scria doar „ A SE ADAUGA APA” si un pat langa care pe o masa metalica trona un aparat radio cu un microfon. Eric se pregatise.

- Pun pariu ca ai inceput sa-i crezi pe toti idiotii aceia care propovaduiesc nu stiu cate dezastre in fiecare an, fiecare dintre cele prezise avadn forta necesara sa constituie motivul pentru care oamenii nu vor mai exista a doua zi dimineata.

- Nu… am avut cativa prieteni. Cativa amici din armata cu care am pastrat legatura. Ei bine ei m-au sfatiot sa fac asa ceva. Si ei au vazut ca dupa colt ne poate astepta ceva si …

- Cat a durat sa faci toate astea? Eric, daca ai avut nevoie de ajutor, de ce nu ai venit si la noi?

- Iti multumesc David dar, m-am gandit ca deocamdata e mai bine sa ramana intre mine si Michelle. Daca avea sa fie folositor sau nu, asta urma sa se decida in viitor. L-am terminat cam in 2 ani si ceva. Si de atunci l-am tinut inchis. I-am promis sotiei ca daca nu il vom folosi in 5 ani, atunci ea poate sa faca orice vrea din el.

- Ai strans ceva aici totusi…

- Da, proviziile de mancare sunt pentru un an, mai toate sunt deshidratate ca sa tina mai mult. De apa nu ar trebui deocamdata sa imi fac griji. In gradina, am ingropat 4 rezervoare cu apa de care buncarul e legat. Ar trebui sa ajunga vreo 5-6 luni. Aerul e filtrat.

- Ai si o toaleta, cu o oglinda?

- Da, e legata de tevile ce trec pe sub cartierul nostru. Iar oglinda, mi s-a parut a fi un lucru dragut. In caz de razboi nuclear tot trebuie sa fii un barbat atragator pentru sotia ta.

- Ei bine… arata dragut. De fapt nici nu stiu ce sa spun…

- Nu conteaza David, as vrea sa stiti baieti ca sunteti bineveniti aici oricand.

- Multumim, dar…

- David ! David ! se auzi vocea lui Michelle de undeva de sus. Sunteti aici jos ? Veniti putin pana afara. Veniti sa vedeti ploaia de stele ! Si cat de frumos e apusul in seara asta.

- Ploaie de stele ? Nu au anuntat nimic de ea…